Electrosecuritate


Prin echipamente de electrosecuritate înţelegem orice echipament individual de protecţie, dispozitiv de protecţie sau accesoriu al acestora care au ca principal scop evitarea accidentării utilizatorilor în cazul lucrărilor desfăşurate în reţelele electrice de joasă, medie şi înaltă tensiune, unde apar riscuri de natură electrică, cel mai cunoscut fiind riscul de electrocutare. Pentru a preveni acest fenomen de electrocutare - care poate în cele mai multe cazuri cauza decesul lucrătorului - au fost dezvoltate diverse echipamente care asigură protecţia lucrătorului prin diverse metode de la izolarea suplimentară temporară a echipamentului sau instalaţiei electrice aflate sub tensiune, până la realizarea legării la pământ a instalaţiilor din zona de lucru prin intermediul scurtcircuitoarelor.