Detector personal de câmp electric 287 SVD

 

.


Detectorul personal de câmp electric 287 SVD este un echipament electronic prevăzut cu un senzor de câmp electric generat de un element conductor aflat sub tensiune, completat cu o funcție de semnalizare optică și acustică a detecției acestui câmp electric.
Funcția de detecție și semnalizare a câmpului electric se referă exclusiv la conductoare aflate sub tensiune, cu predilecție conductoare neizolate aflate în spații deschise (conductoarele liniilor electrice aeriene, conductoare aflate în stații electrice), care pot fi atinse sau de care se pot apropia lucrătorii în mod accidental și care, în urma acestei atingeri sau apropieri, pot genera accidente prin electrocutare.
Cablurile electrice (subterane sau supraterane) de medie tensiune, izolate si ecranate, nu se încadrează în grupa de conductoare aflate sub tensiune cu acest factor de risc, prezența tensiunii nu va fi semnalată de aparat.

Detectorul personal de câmp electric este aparat de tip non-contact și trebuie considerat ca un dispozitiv suplimentar (auxiliar) de protecție a electricienilor aflați în zone de lucru cu risc de electrocutare prin atingere sau apropiere. Detectoarele personale de câmp electric nu se vor utiliza niciodată ca înlocuitor pentru detectorul de tensiune realizat în conformitate EN 61243-1/EN 61243-3, acesta din urmă fiind considerat ca echipament principal de verificare a prezenței/lipsei tensiunii în instalații electrice.

Prezentare:
Detectorul de câmp electric este prevăzut cu o carcasă de mici dimensiuni, realizată din material plastic rezistent la șocuri și cu un circuit intern de detecție a câmpului electric, circuit prevăzut cu posibilitate de autotestare a funcționalității, această funcție putând fi accesată prin apăsarea butonului de pe panoul frontal al carcasei.

Moduri de purtare:
Detectorul 287 SVD este recomandat a fi purtat în zona frontală a căștii de protecție, pentru acest de mod de utilizare, detectorul fiind dotat cu o bandă elastică și cârlige de fixare pe cască.
Suplimentar, detectorul personal 287 SVD poate fi purtat și în zona antebrațului, cu partea frontală (cu senzor) orientată spre exterior, și cu recomandarea ca pe timpul purtării, aparatul să nu fie acoperit cu nici un fel de îmbrăcăminte. Pentru purtarea pe antebraț, se va înlocui banda elastică cu cârlige pentru prindere pe cască cu o bandă elastică de mici dimensiuni, inclusă în furnitură.

Modalitate de semnalizare:
Semnalizarea prezenței tensiunii se realizează prin semnale acustice intermitente și prin aprinderea led-ului de culoare roșie. Detectorul nu are buton de pornit / oprit și nu există o semnalizare acustică repetitivă pe durata purtării.

Caracteristici tehnice Valoare
Gama de tensiuni detectate (V) 110 ÷ 22.800
Frecvenţa (Hz) 50 / 60
Umiditate (RH%) max. 80
Semnalizare acustică (dB) > 70 la 1 metru distanță
Domeniul de temperaturi de utilizare (°C) 0 … +40
Dimensiuni de gabarit (mm) 61 x 62 x 18,5
Masa (gr) 70
Alimentare Baterie alcalină 9V tip 6LR61
Grad de protecție IP 67

 

Tensiune (kV) Unghi (°) Distanța de detecție (cm)  
6,6 kV (3,8 kV – fază – pământ) 90 40 cm ± 20%
11,4 kV (6,6 kV – fază – pământ) 90 55 cm ± 20%
19,7 kV (11,4 kV – fază – pământ) 90 80 cm ± 20%
22,8 kV (13,2 kV – fază – pământ) 90 85 cm ± 20%