Cleme clasice universale de legare la fază, în construcție ușoară, pentru conductoare cu diverse forme


SKU: P 2402-0-00 / P 2403-0-00 / P 2449-0-00
Categorie:

Clemele clasice universale de legare la fază, în construcție ușoară (CCRU, CCNU și CCTU) pot fi aplicate pe o largă varietate de bare conductoare cu secțiune rectangulară sau rotundă și pe piese sferice cu diametre de 20 /25 mm.

Exista trei mărimi de clemă universale: clema clasică redusă universală (CCRU), clemă clasică normală universală (CCNU) și clemă clasică transversală universală (CCNU).

Toate clemele au formă de menghină și sunt cleme cu strângere cu șurub, bara sau piesa conductoare fiind prinsă ferm între corpul clemei și bacul mobil, acționat de un șurub. Atât corpul clemei cât și bacul acesteia sunt repere realizate prin turnare din aliaj de aluminiu. Șurubul de acționare a clemei poate fi prevăzut cu terminație tip “baionet RO”: CCRU/E, CCNU/E sau CCTU/E sau cu alte modele de terminații: “hexagon 12”, “baionet DIN”: CCRU/C, CCNU/C sau CCTU/C, mâner izolat: CCRU/B, CCNU/B sau CCTU/B sau tijă transversală de acționare: CCRU/p, CCNU/p sau CCTU/p. Având dimensiuni reduse și fiind destul de ușoare, aceste cleme sunt recomandate a fi utilizate în instalații electrice de joasă tensiune și în alte instalații electrice unde spațiile dintre barele conductoare sunt extrem de mici, iar aplicarea clemei pe conductor se realizează de la mică distanță.

Aplicarea clemelor pe conductor se face prin agățare, urmată de strângerea șurubului clemei astfel încât bara conductoare să fie prinsă ferm între corpul clemei și bacul mobil. Pentru demontare, se desface șurubul până – prin retragerea bacului – se creează un spațiu suficient ridicării clemei de pe conductor.

Tip clema Clemă clasică redusă universală (CCRU) Clemă clasică normală universală (CCNU) Clemă clasică transversală universală (CCTU)
Cod P 2402-0-00 P 2403-0-00 P 2449-0-00
Curent nominal de scurtcircuit pentru t=1s Isc (kA) 17,5 kA/1s  23,75 kA/1s 30 kA/1s
Procedeu executie corp Corp turnat Corp turnat Corp turnat
Material corp Aliaj Al Aliaj Al Aliaj Al
Masa (kg) 0,29 0,42 0,53
Diametrul conducorului pe care se aplica Ø 4÷30 Ø 4÷36 Ø 3÷45
Diametrul sferei  Ø 25 Ø 20 / Ø 25 Ø 25
Grosime sina pe care poate fi aplicata 30 45 45