Certificari

Pentru a putea răspunde cerinţelor clienţilor şi furnizorilor săi, autorităţilor statului sau altor părţi interesate societatea noastră a pus la punct şi implementat un sistem integrat care are în vedere managementul calităţii, managementul de mediu şi managementul sănătăţii şi securităţii operaţionale. Incepând cu anul 2005, toate aceste sisteme de management au fost omologate de catre organismul de certificare RINA SIMTEX şi sunt în permanentă supraveghere prin auditări anuale şi îmbunătăţite pentru a fi respectate cerinţele actualizate ale standardelor din domeniu.

     













        Certificat ISO 9001                             Certificat ISO 14001                               Certificat ISO 45001                                Viza autorizatie de mediu                                      

Deviza firmei noastre este furnizarea de SOLUŢII ŞI TEHNOLOGII MODERNE şi în conformitate cu aceasta încercăm în permanenţă să oferim clienţilor noştri o gamă completă de produse, utilizând cele mai noi tehnologii în domeniu. Întreaga DECLARAŢIE DE POLITICĂ privind calitatea, mediul, sănătatea şi securitatea ocupaţională poate fi descărcată dând click pe imaginea alaturata:

Pe de altă parte, suntem preocupați ca pentru produsele fabricate în cadrul Romind T&G destinate protecţiei muncii să fie obţinute Certificate de Conformitate emise de Organisme de Certificare competente în acest domeniu. În urma obţinerii acestor certificate, pe anumite produse Romind se regăsesc simbolurile  sau   , ce garantează clienţilor faptul că înainte de introducerea pe piaţă a acelui produs, acesta a fost proiectat, testat şi certificat astfel încât să corespundă standardelor în vigoare. Tot în domeniul echipamentelor destinate protecţiei muncii, ne-am preocupat să introducem pe piaţă produse pentru care există certificări de conformitate în acord cu cerinţele europene, toate aceste produse purtând marcaj de conformitate . Suplimentar, pentru aceste tipuri de produse, au fost obţinute şi sunt menţinute Autorizaţii de Comercializare, Agreeri sau Omologări tehnice ale societăţilor din domeniul transportului şi distribuţiei energiei electrice (Electrica, , Transelectrica).

 

Pentru a putea oferi clienţilor săi buletine de verificare electrică pentru produsele furnizate, societatea noastră a investit în construirea, dotarea si întreţinerea unui Laborator de încercări la înaltă tensiune. Începând din septembrie 2008, Laboratorul nostru de încercări îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu specificaţiile standardului.
În ceea ce priveşte echipamentele destinate filtrării apelor sau turnurilor de răcire, ne-am preocupat să obţinem şi să menţinem valabilitatea următoarelor documente: - Avize sanitare şi agremente tehnice pentru duze de filtrare (crepine); - Agremente pentru echipamente destinate turnurilor de răcire.
O preocupare similară am manifestat-o în ceea ce priveşte omologarea şi menţinerea valabilităţii Agrementelor tehnice pentru paratrăsnetele cu dispozitive de amorsare (PDA) importate din Franţa şi comercializate pe scară largă pe piaţa românească.

Pentru a răspunde cerinţelor impuse de principalii noştrii clienţi, am testat şi omologat din punct de vedere al siguranţei în exploatare sigiliile unic identificabile cu cablu din oţel inoxidabil. Performanţele tehnice ale acestor sigilii au fost mereu îmbunătăţite astfel încât să asigure un grad sporit de securitate în utilizare, la ora actuală acestea fiind utilizate de principalele societăţi de distribuţie a energiei electrice (Enel, Electrica, CEZ) sau gazelor (Distrigaz Sud), precum şi de societăţi din domeniul transportului feroviar.


Suplimentar, Romind T&G a implementat măsuri pentru protecţia mediului şi pentru asigurarea securităţii vieţii şi sănătăţii personalului, a riveranilor şi a utilizatorilor echipamentelor produse şi comercializate de societate. Ca dovadă a celor de mai sus, firma noastră:

  • deţine autorizaţie de mediu pentru activităţile pe care le desfăşoară;
  • este înregistrată ca furnizor de Echipamente Electrice şi Electronice;
  • este înregistrată ca furnizor de Baterii;
  • a delegat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor provenite din produsele sale introduse pe piaţa naţională, asociaţiilor ECO-ROM AMBALAJE, ECOPOINT (pentru electronice) şi RECOBAT PLUS (baterii);
  • deţine licenţa pentru aplicarea punctului verde pe ambalajele produselor sale și a delegat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje introduse pe piața națională către ECO-ROM AMBALAJE S.A.

Certificat furnizor EEE

Certificat furnizor de baterii

Certificat ECO-ROM AMBALAJE S.A.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


De asemenea, Romind T&G a implementat un program de prevenire și reducere a cantității de deșeuri generate din activitatea proprie.