Distributia apei in turnuri de racire


Distribuţia apei în turnuri de răcire se realizează prin intermediul sistemelor de distribuţie realizate din conducte, elemente de conectare la jgeaburile colectoare ale turnului, reducţii, coturi, capace etc. Sistemele de distribuţie a apei reprezintă calea de transport a apei în interiorul turnului de răcire, pe suprafaţa irigată a turnului. În funcţie de scopul tehnologic urmărit (întreţinere şi reparaţii curente cu turnul în funcţiune, protejarea turnului pe timp de iarnă) se realizează, fie o distribuţie uniformă a apei pe întreaga suprafaţă a turnului, fie o distribuţie uniformă pe zone parţiale, delimitate din punct de vedere funcţional.